Atacantul Louis Munteanu (23 de ani), cel mai bun marcator în Superliga în sezonul 2024-2025, a fost în atenția lui Gigi Becali care a făcut oferte variate pentru acesta. Însă niciuna nu a fost pe placul lui Nelu Varga, care cerea la un moment dat chiar și 18 milioane de euro. Oferta umilitoare a lui Gigi Becali, cea mai recentă făcută pentru transferul lui Munteanu, i-a înfuriat pe cei de la CFR Cluj.
Răspunsul are la bază și faptul că la „derby-ul feroviarilor”, încheiat cu victoria CFR în fața liderului Superligii, s-au aflat și reprezentanții clubului din MLS care vor să-l transfere pe Louis Munteanu.
Ofertele lui Gigi Becali pentru transferul lui Louis Munteanu de la CFR Cluj au variat de la 3,5 milioane, la 5 milioane de euro, dar venea la pachet cu Emerllahu, sau 2 milioane de euro. Aceasta este cea mai recentă ofertă, una umilitoare pentru potențialul pe care îl are jucătorul din Gruia, care este component al echipei naționale a României din 2023. Iar răspunsul celor de la CFR Cluj nu a întârziat să apară.
„(n.r. Gigi Becali a spus că nu dă mai mult de două milioane pe Louis Munteanu) Mă rog… Să nu dea atunci, că sunt alții care vor să dea, nu e o problemă asta. Noi nu vrem să întărim FCSB-ul.
Există în continuare interes pentru transferul lui Louis Munteanu, pentru că a dat peste 20 de goluri în sezonul trecut. O să mai dea până la încheierea acestei ediții de campionat și sunt convins de acest lucru”, a declarat Iuliu Mureșan, președintele CFR Cluj, la Digi Sport.
Louis Munteanu se află sub contract cu CFR Cluj până în vara lui 2028, iar în actualul sezon a jucat în 17 meciuri (Superliga, preliminarii Europa League și Conference League), cu două goluri marcate și cinci pase decisive. Cota de piață a lui Munteanu este de 5 milioane de euro.
În etapa 17 a Superligii, CFR Cluj a reușit o victorie categorică, scor 3-0, în fața Rapidului, liderul momentului, și s-a apropiat la două puncte de FCSB, care se află pe locul 10, cu 21 de puncte.
Golurile din „derby-ul feroviarilor” au fost marcate de Cordea (min. 48 și 71) și Korenica (minutul 77), iar Munteanu a dat pasa decisivă pentru două dintre ele, cel de 1-0, respectiv de 3-0.
FCSB și CFR Cluj au avut un început de campionat destul de greu, ardelenii trecând și prin schimbări majore la nivelul băncii tehnice, dar și în rândul oficialilor, după ce Iuliu Mureșan a revenit în funcția de președinte al clubului, poziție pe care a preluat-o pe 20 octombrie.
Cu aceste schimbări, CFR a reușit, în premieră, în acest sezon, să lege două victorii consecutive.